17 Iulie 2010 – Licitatia de Orientalism

Hotelul Vega a fost gazda Licitatiei de Orientalism organizata de Casa Artmark pe 17 iulie 2010, in urma careia colectionari de arta au putut procura capodopere ca “Evreul” lui Stefan Luchian, “Natura statica cu narghilea” a lui Theodor Pallady, interioarele lui Alexandru Satmary, peisajele egiptene ale lui Leon Biju sau afisele turistice premiate in anii ’30 ale lui Paul Miracovici. Zilele dinaintea licitatiei au constituit o sansa unica pentru publicul larg de a vedea valoroasele lucrari inainte ca acestea sa intre in colectiile particulare ale iubitorilor de arta plastica. Evenimentul a reprezentat totodata prima iesire a Casei Artmark din spatiul bucurestean si o premiera pe litoralul romanesc. Atmosfera a fost intretinuta de muzica live pana in orele tarzii ale noptii si un plus de eleganta pentru publicul ales l-a asigurat prezentarea de moda haute-couture semnata de apreciatul designer Catalin Botezatu.

Fii la curent cu ofertele noastre!